Williem Dafoe a fost adus la #Timisoara de Marele Ecran!

8 Feb

In Aula Bibliotecii din cadrul Universitatii De Vest Timisoara s-a tinut aseara unul dintre cele mai frumoase evenimente la care am participat in 2012. Sa fi fost tema evenimentului sau poate primirea calduroasa? Sa fi fost faptul ca ma aflam doar printre cinefili curiosi, un regizor premiat prin America si unul dintre cei mai expresivi actori romani pe care am si avut onoarea sa-l vad de la nici 5 metri?

Am pasit reticenta in sala si am ramas surprinsa cand am vazut aproximativ 150 de oameni care au dat lupte grele cu nametii de afara si au venit sa vada in premiera scurt-metrajul The Crossing realizat de Cristian Ples, un regizor tanar care si-a inscris creatia la toate festivalurile de film din America. A vrut sa-si incerce norocul. S-a intamplat sa culeaga si cateva premii printre care Cel mai bun scurt-metraj si Cel mai bun actor dintr-un scurt metraj, premiu acordat lui Willem  Dafoe Boris Gaza, actor la Teatrul German din Timisoara, cel de care va povesteam mai sus.

Dar scurt-metrajul nu a fost singura premiera din seara trecuta, ci s-a lansat oficial Asociatia Marele Ecran care doreste sa aduca in prim-plan filmul european, cel independent, de autor. Lucian Mircu si Richie Marius Ilie, ca despre ei vorbesc atunci cand pomenesc de Marele Ecran, vor sa readuca in centrul atentiei Cinemateca intr-un oras care se doreste a fi capitala culturala.

Dupa ce Lucian ne-a povestit planurile de viitor ale asociatiei, am urmarit un scurt-metraj numit Confort Zone in care apare si Boris Gaza. Putin cam suprarealist pentru mine sau poate nu am inteles ceea ce trebuia. Cert e ca asteptam piesa de rezistenta.

The Crossing a fost urmarit cu atentie de toti cei aflat in sala, iar la incheiere toata lumea a plaudat. Unii s-au ridicat in picioare. Ce apreciez la scurt-metrajul vazut este profesionalismul cu care a fost facut si faptul ca a fost filmat in Banat. Pentru prima data nu am simtit ca ma uit la un film romanesc. Doar limba il mai dadea de gol. Boriz Gaza si celalalt actor al carui nume nu am reusit sa-l retin (scuze!) au fost foarte naturali, au schimbat replici bine gandite, iar twist-ul din final m-a luat prin surprindere. Montajul scurt-metrajului a fost facut foarte bine, modul in care scenele sunt filmate reusesc sa surprinda detalii expresive, iar muzica a fost asa cum a trebuit sa fie: nu a iesit in evidenta foarte mult pentru a nu-mi distrage atentia de la ce vad pe ecran, dar s-a potrivit perfect cu fiecare secventa-n parte.

Seara s-a incheiat cu sesiunea de intrebari adresate lui Cristian Ples si Boris Gaza. Tanarul regizor ne-a spus ca a preferat sa plece in America pentru vrem sau nu vrem, tonul se da de la Hollywood. A povestit ca-si doreste sa faca filme pentru o lume intreaga si tocmai din acest motiv premiile de la festival nu inseamna prea mult pentru el. Ne-a mai spus ca scurt-metrajul l-a filmat efectiv in 6 zile si ca munca depusa a fost imensa. Acum pregateste scenariul pentru un lung-metraj pe care eu il astept cu mare interes si care este preconizat sa apara in maxim 2 ani.

Boris Gaza sau Dafoe de Timisoara cum l-am numit eu, a ramas la fel de expresiv (doamne cat de carismatic e omul asta si cat de bine seama cu Willem  Dafoe!) ca si-n filmele sale si ne-a povestit care-i diferenta dintre energia pe care o consuma atunci cand se afla la teatru si care este munca depusa pe un platou de filmare. Recunoaste ca premiile castigate la festivalurile din film din America l-au impresionat si isi doreste si alte roluri pe viitor.

Cei doi ne-au vorbit si despre relatia dintre regizor si actor pe platourile de filmare. As fi vrut sa le pun si eu o intrebare, dar nu am indraznit considerand ca e putin deplasata. Adevarul e ca as fi fost curioasa sa aflu daca intre ei s-a format o legatura sau macar inceputul uneia de genul Tim Burton – Johnny Depp, Martin Scorsese -Robert DeNiro/Leonardo DiCaprio sau Steven Spielberg – Tom Hanks. Probabil imi voi primi raspunsul la urmatoarea colaborare a celor doi.

In incheiere trebuie sa multumesc inca o data Marelui Ecran pentru invitatie si sincer le marturisesc ca abia astept urmatorul eveniment. A fost frumos, am ras, au existat cateva probleme tehnice, dar le-am pus rapid pe baza emotiilor,  mi-a placut si m-am simtit ca acasa!

So, what`s next boys?

Pozele sunt facute de Zoly Fodor si le-am furat de pe Marele Ecran.

PS: Imi cer scuze ca sunt o inapta si ca prima data am scris William Dafoe in loc de Willem Dafoe. Va las sa aruncati cu rosii! 🙂

12 Responses to “Williem Dafoe a fost adus la #Timisoara de Marele Ecran!”

  1. richie February 8, 2012 at 1:39 pm #

    Probabil next va fi o proiectie pentru bloggeri intr-un cadru mai putin formal.. ca na, multi or lipsit la eveniment dar sunt curiosi de filme.

    • Deea February 8, 2012 at 1:40 pm #

      Adica invitatia e valabila si pentru mine? 😀 😀 😀 😀

  2. richie February 8, 2012 at 2:02 pm #

    of cors. ramane sa discutam cu cine trebe sa facem posibila chestia.

    • Deea February 8, 2012 at 2:03 pm #

      If you need help, let me know.

Trackbacks and Pingbacks

  1. Blogurile mele preferate din 2011 « adizzy's blog - February 11, 2012

    […] – Deea(ok actori mai mult) si Marele […]

  2. Blogurile mele preferate din 2011 « adizzy's blog - February 11, 2012

    […] – Deea(ok actori mai mult) si Marele […]

  3. Blog Buster: Williem Dafoe a fost adus la Timisoara de Marele Ecran! | Magico Lifestyle | Portal de lifestyle Timisoara Banat Romania - February 13, 2012

    […] tot articolul aici. […]

  4. Ocupatie de weekend « Deea`s blog - July 13, 2012

    […] ca mai sus vorbeam de Marele Ecran si scurtmetraje, va aduceti aminte cand v-am vorbit despre Willem Dafoe al Romaniei (Boris Gaza – actor de teatru si actor in The Crossing)? Ei bine, tot atunci scriam si […]

  5. Ocupatie de weekend « Deea`s blog - July 13, 2012

    […] ca mai sus vorbeam de Marele Ecran si scurtmetraje, va aduceti aminte cand v-am vorbit despre Willem Dafoe al Romaniei (Boris Gaza – actor de teatru si actor in The Crossing)? Ei bine, tot atunci scriam si […]

  6. Vine toamna-n Timisoara cu alaiul ei, cu Plai cu tot! « Deea`s blog - September 13, 2012

    […] de duminica ii este dedicata lui Boris Gaza sau Willem Dafoe al Romaniei, cum vreti sa-l numiti,  care ne introduce prin trei ateliere in tainele meseriei de actor. Tot […]

  7. Proprietara de Vlad Dragomirescu | Andreea Ciobanu - January 16, 2013

    […] fiecare an reuseste sa aduca in fata noastra un alt tanar talentat: in 2012 a fost Cristian Ples cu The Crossing, iar acum e Vlad Dragomirescu cu Proprietara. Ceea ce ma face sa fiu si mai optimista e faptul ca […]

Leave a Reply

Andreea Ciobanu
facebook marketing